duminică, 8 august 2010
Hoya carnosa (floare de ceara)
Hoya este o planta cu tulpini lungi, usor lemnificate, dar flexibile, prevazute cu radacini fixatoare in dreptul nodurilor. Frunzele de forma ovala sunt foarte groase.
Deosebit de interesante sunt florile albe, facute parca din ceara sau portelan. Ele sunt mici (1,5 cm diametru), de forma stelata cu o coroana staminala roz inchis, reunite intr-un buchet rotunjit. Parfumul discret este o alta calitate a lor. Planta isi pastreaza bine frunzele si infloreste abundent pe parcursul verii.
Nu este prea exigenta in privinta caldurii si se multumeste iarna cu 12-13°C.
Inflorirea depinde foarte mult de modul cum este iernata planta. Conditiile optime sunt: caldura nu prea multa (maximum 15-18°C) si apa putina. Este foarte important ca plantei sa nu i se schimbe locul prea des.
Atentie se acorda udarii, care se face regulat, evitandu-se excesul de umezeala, cand radacinile putrezesc, iar frunzele se vestejesc si se zbarcesc. in asemenea situatie, planta trebuie transplantata imediat intr-un pamant proaspat care sa lase apa sa se scurga repede. Substratul de cultura trebuie sa se dreneze bine. El poate fi alcatuit din pamant de frunze, turba fibroasa si nisip, in parti egale.
Transplantarea se aplica primavara numai daca este necesara.
Fertilizarea nu este indispensabila. Cantitatile de ingrasaminte folosite sa fie moderate, deoarece altfel se intarzie sau compromite inflorirea.
Pedunculii florali nu se inlatura odata cu trecerea florilor, deoarece pe ei se produc flori in anul urmator.
Se inmulteste prin butasi de tronsoane de tulpina cu cel putin 2 noduri. Momentul cel mai bun este vara, dar butasii se pot face si primavara. Plante noi se pot obtine si prin marcotarea tulpinii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu